QUOTE

Your daily dose of bohemian vibe

Cucerită de Fares: vizita la fabrica din Orăștie

8/23/16


Substantivul "Fares" îl asociez imediat cu ceaiul din petale de trandafiri, cu siguranță preferatul meu. La un ceai cu Fares am stat de nenumărate ori, dar să am ocazia de a vedea etapele realizării ceaiurilor și a altor minunății nu am reușit până când nu am primit invitația de a vizita fabrica la începutul acestei veri. După un drum relativ lung am ajuns în inima Daciei, la Orăștie, acolo unde farmacistul Andrei Farago a pus bazele cooperativei Digitalis - Prima Cooperativă Română pentru Cultivarea Plantelor Medicinale în 1929. Astăzi peste 200 de hectare de plante sunt cultivate în jurul Orăștiei, pe terenuri ferite de poluare: de la mușețel, mentă, gălbenele, salvie sau lavandă până la specii ce au fost aduse în cultură din floră spontană: scai vânăt, sunătoare, măceș, tei, soc, plătagină, în total peste 20 de specii. De asemenea au fost inițiate și culturi ecologice. Interesting fact: imaginile care apar pe cutiile de ceaiuri de plante la pliculeț sunt chiar fotografii ale câmpurilor cultivate de Fares cu acele plante. 


Noi, și aici mă refer la mine și alți bloggeri ce au primit invitația de a vizita Fares, am ajuns pe seară la fabrică. De la prima întâlnire mi-a lăsat o impresie foarte bună. Am primit un tur al fabricii: începând cu lanurile de plante, magaziile unde sunt ținute plantele, unde simțul olfactiv a fost gâdilat la maximum, mai ales când am ajuns în încăperea în care era depozitată menta (loc perfect dacă ai sinusurile înfundate), apoi ajungând la procesul de sortare efectuat manual, cel de procesare și cel de ambalare realizat, de asemenea, manual. 



După o investiţie în retehnologizare de 1,5 milioane de euro (cu co-finanţare Sapard), întreg fluxul de fabricaţie şi control a fost modernizat şi întruneşte absolut toate cerinţele impuse în Uniunea Europeană pentru cultivarea şi procesarea plantelor medicinale. În fiecare spaţiu de producţie sau depozitare domneşte ordinea, este o curăţenie de farmacie şi fiecare etapă de procesare se derulează respectând proceduri clare şi reguli precise. Controlul de calitate este foarte minuţios. 
Ca să vă faceţi o idee despre seriozitatea cu care este privit acest aspect, aflaţi că atunci când sosesc plantele proaspete sunt supuse unui set de 6 analize preliminare, iar dacă “cad” fie şi doar la o probă a examenului, nu intră mai departe în procesare. Ulterior, în cadrul procesului de producţie, se derulează încă 20-25 de analize şi verificări succesive, în funcţie de complexitatea produsului.

Drumul până la produsul finit, fie că este vorba de ceaiuri, capsule, siropuri, uleiuri esențiale, creme, este complex. Medicul şi farmacistul concep reţeta ţinând cont de cel puţin trei aspecte: afecţiunea căreia 
vor să se adreseze, mecanismele şi principiile active prin care planta exercită efectele şi modalitatea optimă de administrare (capsule, ceai, sirop, tinctură, etc). Aici intervine şi biologul care cunoaşte caracteristicile botanice şi activitatea biologică a plantelor. Apoi chimistul trebuie să pună în practică formulele, să stabilească modalităţile de preparare sau extracţie optime şi să facă legătura între laboratorul de cercetare şi linia de fabricaţie, adică trecere la producţia de serie.



Planta trebuie culeasă la momentul propice pentru ca noi să beneficiem de toate principiile ei active. După examenul de calitate urmează uscarea care diferă în funcție de specia de plantă, apoi ambalarea în baloți compacți și depozitarea în magazii timp de un an. Prima prelucrare este manuală, vegetalele sunt tocate și sitate. Următorul pas constă în realizarea amestecului cu dozarea exactă a fiecărui component conform rețetei de produs, omogenizarea și distribuirea pe liniile de ambalare. Ultimul pas: produsele sunt învelite în baxuri și expediate.
Noi am aflat aceste detalii și am văzut o parte dintre ele la vizita la fabrică. 

A doua zi am avut parte de o altă experiență interesantă: vizita la un lan de mușețel ce s-a încheiat cu o ședință foto foarte distractivă. Pentru că plouase pe parcursul acestor două zile a trebuit să ajungem la locație cu mașini de teren. Uhuuu, a fost o adevărată aventură! Am avut parte de un off-road pe cinste, presărat cu drift-uri.  :) Dar a meritat pe deplin. Mușețelul arăta și mirosea incredibil, ne-a plăcut la nebunie. Vedeți câteva fotografii mai jos, mai multe găsiți chiar aici,  pe pagina de Facebook a celor de la Fares.

Dragilor, pe mine vizita asta m-a făcut să apreciez și mai mult produsele Fares și să nu mă îndoiesc absolut deloc de calitatea lor superioară. Le-am recomandat în trecut și voi continua să o fac. Plus că oamenii de la Fares sunt minunați și foarte implicați în munca lor.

Vouă ce produse vă plac cel mai mult de la acest brand 100% românesc?


1 comment

Say it like you mean it! :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
LA BOHÈME. All rights reserved. © Maira Gall.