QUOTE

Your daily dose of bohemian vibe

Mă întorc la tine iar și iar...Nomasvello

1/17/17


Mă întorc la Nomasvello mai ceva ca la marea albastră. :) Și plec de fiecare dată extrem de mulțumită și d-abia așteptând să mă reîntorc. De această dată m-am întors la Nomasvello pentru un tratament anticelulitic plus vechea mea "iubire": rejuvenarea facială. Cred că este perioada perfectă a anului pentru a face o vizită la Nomasvello: după sărbătorile care ne-au adus câteva kilograme în plus și o piele mai ternă, mai obosită din cauza consumului de alimente nu prea sănătoase e momentul să reparăm frumos tenul și corpul. 

La Nomasvello am găsit și anul acesta același personal profesionist și amabil și aceleași servicii de top. Când am ajuns la sediul din Floreasca am început cu tratamentul de rejuvenare facială. A fost prima oară când l-am făcut după o pauză de aproximativ un an și tot ce pot spune e că îl ador. Pielea mea arată mult mai bine și se simte mult mai bine după acest tratament. Până acum m-am concentrat pe antirid. Există 3 variante: antirid, antipete sau antiacnee. De data asta am vrut să încerc altceva și l-am ales pe cel antiacnee împotriva semnelor lăsate pe față după apriga luptă cu acneea. Tratamentul constă în aplicarea impulsurilor de lumină pe piele, care transmit căldură la nivelul zonei tratate, ceea ce ajută la crearea naturală de noi fibre de colagen și elastină, care reconstruiesc microfibrele din alcătuirea dermului și epidermului.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
LA BOHÈME. All rights reserved. © Maira Gall.